Cosmar cu happy end

Cu mare frustrare si adanc regret ca nu am inceput mai din timp trancrierea viselor mai intense si memorabile,din teama ca e un gest comun(Cartarescu facea asta,chiar din prima carte pe care am pus mana) si lipsit de valoare(tu nu esti scriitoare,macar!) incep aici ceea ce se vrea o serie a acestor manifestari profunde si relativ lipsite de inhibitii,dar poate inca pline de simboluri, ale mintii mele.Caci simbolurile sunt incifrari ale continuturilor neacceptate de minte nici macar in somn.Iar eu ma laud ca,de la un timp,visez precum copii:pe fata,fara ocolisuri.Adica:n-am sex,vreau sex,visez sex.Copilul:vede o prajitura,n-o poate lua,viseaza prajitura.Nu ma mai complic cu catarat pe ziduri sau mai stiu eu ce alte sublimari.
Cel de care va fi vorba s-a intamplat cu ceva timp in urma,asa ca nu pot da prea multe detalii,dar imaginile principale sunt inca vii.
Sunt pe terasa la Diana(funny,that’s my name),primul hotel din Saturn,langa plaja(cel care aduce umbra,cand iti e amiaza mai draga).
In copilarie,parea o adevarata aventura mondena sa mergem acolo cu parintii sau doar cu tata,la barul de la parter,sa bem Pepsi sau nectar si sa ascultam Modern Talking.Mama lui George arata ca o vedeta pop:cu parul tapat,picioare lungi,fusta scurta si mulata. Era chelnerita sau ceva mai mult.Era un fel de sefa pe acolo,starnind admiratia tatalui meu, intre cei doi existand un fel de complicitate, spunea mintea mea de copil de 6-8 ani.
Apoi,dupa ani,pe la 14,veneam in dupa-amiezi reci si pustii(posibil dimineti,in functie de programul scolar)si exersam la nesfarsit,ca intr-o transa,miscarile de Kata pentru examenul de centura la karate,in timp ce Elena,prietena ce ar fi trebuit sa lucreze cot la cot cu mine, ma privea obosita deja, sau plictisita ,sau mai stiu eu cum.
Poate de asta hotel Diana.A! Plus saritura de sus,de pe un zid,pentru a tine pasul cu impulsurile sinucigase ce-mi creau invidie,prin spectaculozitatea lor,ale Elenei.Sa fi fost vreo 3-4m inaltime:picioarele mi s-au infipt in pamant,apoi mi-am izbit sanii de coapse,cazand pe vine.Durerea a fost destul de mare si mai ales teama pentru integritatea sanilor.Am injurat-o pe Elena.
Apoi,bunicii mei din Bucuresti au stat acolo cand au venit la noi,cocotati undeva pe la etajul 8,ceea ce a cauzat insomnii bunicii,de inaltime sau de zgomot marin.
Acum,urcata undeva la etajul 1,priveam marea.Dar in loc de mare mi-a aparut un peisaj cu totul strain de Romania,cu arbori aproape desfrunziti,de fapt verzi(de ce zic eu desfrunziti?) si pamant maroniu(aoleu!) si uscat.Ceva american,California,Arizona(denumirile mi-au venit in minte nu pentru ca as putea face deosebirea intre aceste doua celebre locuri ale Terrei,ci fara un motiv aparent).
M-am inspaimantat!Ganditi-va:cum ar fi sa mergeti in vacanta la mare si ,iesind intr-o dimineata pe balconul hotelului sau pensiunii unde sunteti cazati(cu vedere la mare) ,sa vedeti ca marea nu mai e.
Ma gandeam ca un cutremur,ceva ingrozitor schimbase fata Pamantului.
Dar,surpriza!Dupa ceva ingrijorare si multa stupefactie ,valurile linistitoare s-au intors,ca si cand totul fusese doar un vis si scaldau din nou,cadentat,familiar,plaja luminoasa a copilariei.
P.S.Ia te uita!Si Tanase viseaza mare.Ca sa nu mai zic ca dragostele lui sunt pe acolo.
Te salut,dragule!Si nu am uitat:cand voi fi mare,vreau sa intru in direct cu tine.

Eu şi blog-ul meu

Eu sînt o mică parte a blog-ului meu(blog nu e cuvânt românesc,dăă!).Sînt anticamera spre o lume de vis.Vă rog ,poftiţi la poezie,muzică,pictură,fotografie ,intelepciune si ce-or mai zămisli iubiţii mei virtuali.La intrare mă veţi găsi pe mine în posturi inedite.
Totul e sa nu raman toata viata in anticamera vietii mele.

You are pathetic!(Eşti patetică,dragă!)

Ce spectacol grotesc trebuie să fie pentru tine femeia despletită,târându-se în genunchi,lipindu-se de picioarele tale în timp ce tu mergi înainte,neîndrăznind să te scuturi violent de prezenţa ei pentru totdeauna.
De fiecare dată când trec prin Militari,mai ales când sint în 336,cobor acolo unde am coborît împreună.O iau printre blocuri,nu nimeresc din prima.Nu e uşor,căci era seară,iar a doua zi eram îndrăgostită,şi de mână cu tine.Dar întreb de Ştefan şi nu e nevoie să întreb de două ori.Urc la unu,căci asta nu am uitat.Simt miros de ceai din fructe de pădure(ştii?pliculeţele aduse de mine)şi cântec de chitară.
Deodată cântecul se opreşte.Ştiu că e slabă sub tine şi caldă.
I-am văzut sandalele lângă sandalele tale şi am sângerat ca în acea zi de Paşti,dintr-o copilărie îndepărtată,când am văzut copitele şi codiţa mielului în dosul casei bunicii.
P.S.O mostra de monstruozitate,as adauga.

Comportament autodistructiv?

Ieri m-am despartit de un bun prieten.Practic,ieri mi-am luat adio de la America.Pentru a ramane in scumpa tara.Tara lui Tzara.
Ca sa ma afund mai departe in aceasta “legatura bolnavicioasa”.La varsta care ar trebui sa fie a maturitatii,sa-mi mai tocesc coatele pe bancile Facultatii de Litere,cu chilotii care se vor destrama incet-incet si nu vor fi inlocuiti de altii.
Dar am luat-o pe o panta gresita.
Realitatea poate sa fie alta decat cea de la Realitatea TV.Realitatea este ca atunci cand am intors spatele acestei facultati,pentru ca luasem un opt in loc de zecele visat(!)-au fost mai multe motive,nu-s chiar asa nebuna-am visat ca cineva mi-a taiat capul.Am manifestat ceea ce eu am numit “nevroza de pierdere” si care a fost descrisa plastic de un amic de-al meu:”Ti-ai uitat cuvintele pe holurile Facultatii de Litere”.Realitatea este ca sunt fericita cand il citesc pe Cartarescu sau pe Creanga,cand urmaresc blogurile lui Marius Aldea si Iulian Tanase,hai,si Mitos Micleusanu,cand asist la monologul interior in limba de bastina.
As fi putut sa iau viata de la capat(orium,cam asta fac),sa invat si apoi sa jonglez cu engleza,sa-mi iau corpul la spinare si ma apuc de dans contemporan,sa dau glas vocii mele interioare care lalaie toata ziua,tinandu-mi loc de mp3 player.
Dar eu,nu si nu!Alta limba-armonioasa ca ea nu gasim!

Dacă mâine ar fi alegeri,românii ar vota cu Ceauşescu

Din păcate,eu nu sunt deţinatoarea unor statistici,ca să pot fi mai convingatoare,dar,din câte îmi amintesc,mulţi tineri din generaţia mea sau mai recenţi ,în preajma alegerilor,dacă îi întrebai cu cine votează,spuneau că toţi sînt la fel,că pe ei nu-i interesează,că au de jucat un joc pe calculator şi n-au chef să iasă din casă.
Acum,aceeşi tineri bine informaţi si interesaţi de soarta tării s-ar urni de la calculator să voteze pe nimeni altul decât Ceauşescu,bravul conducător,care a instituit foamea si frigul,groaza maladivă de a spune ce gândeşti si chiar de a gândi,minciuna la scară naţională,mascaradele ce aveau loc la zilele mari,furtul ca ocupaţie vitală pentru supravieţuire.Acest individ redus mintal sau bolnav psihic(ca toţi marii dictatori)a avut inconştienţa sau aroganţa să creadă că poate avea un întreg popor la picioarele lui,că poate umili atâtea minţi,obligând oamenii să-i cânte ca nişte hipnotizaţi cântece de laudă,să-l proslăvească întocmai ca pe un Dumnezeu,după ce încercase să ucidă orice fel de religie şi credinţă . Pedeapsa pe care şi-a primit-o a fost o crimă?Sunt fundamental creştină ,dar mi se pare că acest eveniment trebuia să se întâmple la fel de imperios precum relaţia cauză-efect.
De fapt, a fost unul din puţinele momente pe care le-am trăit alături de acest popor şi de care sunt mândră.Că a fost o nebunie după aceea,că vechea nomenclatură a luat frâiele,că oamenii speriaţi şi bezmetici şi-au omorât fraţii,că politicienii de azi sunt nişte nemernici ,că ţara e într-o fundătură, o ştiu foarte bine.Dacă voiau o ţară nouă,românii trebuia să pună în frunte oameni noi,care nu aveau trecutul pătat.Dacă nu ştiau pe cine votează,trebuia să mai caşte gura pe la niste oameni de onoare care-şi demonstraseră integritatea.Dacă cineva a minţit un mandat întreg şi şi-a adus clica formată doar din incompetenţi pe culmile prosperităţii,trebuia să nu mai fie votat.
Lipsa mea de sperantă,care se manifestă prin luarea în considerare a variantei de a pleca de pe plaiurile mioritice,se “datoreza” nu atât lui Basescu,lui Boc sau parlamentarilor,ci ,mai degraba ,lipsei de discernământ a românilor ,care au exact conducătorii pe care îi merită.Ce mai poţi aştepta de la nişte oameni care voteză pentru ăla de i-a dat un telefon,un milion,mai rău,o găleată sau o pătură?!

Eu şi CNDB

Am trecut şi eu pe la CNDB.
Dar şi CNDB a trecut prin mine.
Andreea Novac,Mihai Mihalcea,colegele(nişte minunăţii de fete),colegul (un nebun temerar,cică acum e în Alaska.Licenţiat in filozofie si doctor in literatură veche.Cosmin,ai vreun defect?O oră să mai fi fost amici!...) si actorii grăbiţi care au trecut doar o dată pe la noi.Pe unul l-am prins când orbecăiam şi trebuia să ne pipăim(a naibii de grea treabă!)Cred că el era .Celălalt mi-a făcut cel mai frumos compliment,când,strânşi in cerc,Andreea ne ceruse să spunem ce ne trece prin cap despre cel din faţa noastra.(fiecare treceam ,pe rând,prin postura de analizat)”Nu ştiu ce să mai cred despre tine!”Acele uluitoare „proiecţii” pe care le-au făcut la adresa mea,mai degraba intuiţii clarvăzătoare,in timpul aceluiaşi exerciţiu:că îmi plac pâinea si dulciurile,ba şi tochitura,că sunt de încredere(era prima zi când ne vedeam),că mă ocup de copii(nimeni nu ştia nimic despre mine),că mi-ar fi plăcut să merg pe bicicletă,că sunt „între cariere”(Cosmin);la răscruce de drumuri,aş spune eu .
Groaza de a fi privit şi studiat in timp ce trebuie sa ai idei pe care să le exprimi prin mişcare,când eu nu puteam inainte sa dansez fără alcool,dar când făceam asta,voiam să mă urc sus,să mă vadă toata lumea.Treptat,ignorarea ochilor scrutători şi trăirea extazului pe care ţi-l oferă dansul şi libertatea de mişcare a trupului şi a minţii.Senzualitatea pe care ne-o cerea domnul Mihai Mihalcea,pardon,Farid Fairuz si senzaţia,a doua zi dimineaţa ,că am avut cea mai frumoasă şi energizantă partidă de sex.Iar acum,de curând,când Andreea ne-a oferit din timpul si pasiunea ei două cursuri,doar pentru că îi era dor de noi,provocarea pe care mi-a aruncat-o,”obligandu-mă „să lucrez cu Alex.”Doar în acest spaţiu ,al scenei,totul e posibil”,ne-a zis.Iar eu am trăit pe viu un vis,o reverie.
Bucuria şi onoarea de-a ieşi la o băuta cu Andreea si atâţia oameni frumoşi .
Dragii mei,rămâneţi in România şi rămâneţi în centru,în ciuda boldozerelor care vor să vină peste noi!

Moment erotic încărcat de solemnitate

Mi-am amintit:era toamnă.Toamnă cu miros de crizanteme.Predominant crizanteme.De fapt,nu cred că se mai comercializau si altfel de flori.
Aş putea să jur că eram in clasa a II-a.Mie aşa mi-a rămas in minte:pionier din clasa aII-a.În prima tranşă,evident.Totuşi,in clasa a II-a eram proaspăt picată din Bucureşti, dar la acel moment parcă eram bine integrata in grupul de elevi de la malul mării.Oricum,trebuie sa fi fost noiembrie.O zi atât de întunecată şi cenuşie,precum halele imense şi pline de zgomot ale şantierului naval,precum salopeta,ţinuta principală,se pare şi festivă,a învăţătoarei Lungu.(Intersant,chiar era înaltă şi avea si degete lungi,si arătătorul cu care ne dădea deseori la palma sau,in mod exceptional ,pe spinare era si el lung)
Clasa I o făcusem in Bucuresti.Despre coroniţa primită la sfârşitul anului,la grămadă cu alţi vreo 20(aşa mi se păreau mie de mulţi) nu ştiam dacă era pentru mine sau pentru bunica,intrucât ea venea mereu pe la şcoală,nu lipsea de la nicio şedinţă,tot timpul punea ceva la cale cu invăţătoarea.De Crăciun,chiar fusese Moş Crăciun,care ,oficial,se numea Gerilă.
Abia mai tarziu,cand aveam sa fiu aleasă comandantă de detaşament si să mă menţin in aceasta funcţie,am realizat că meritul era al meu,chiar dacă bunica imi spusese, in pragul mutării:”N-ai să faci nimic fără mine!”Ambiţia primului născut,şi fată!,avea să mă propulseze pentru mult timp in topul elevilor di clasa aII-a D ,de la “geamie”,cum i se zicea.Şcoala noastra era o clădire veche,cu câteva incăperi,reprezentând doar o filială a şcolii fruntaşe nr. 5 din Mangalia.Peste stradă se mai află încă fascinanta biserică turcească,din care auzeam uneori,in timpul orelor de curs,chemările prelungi ale preotului.
Au rămas,pentru a completa amintirile şterse în mare parte,două fotografii alb-negru. Într-una eram toţi cei proaspăt pionerizaţi,peste capetele noastre tronând cele două învăţătoare ce făcuseră posibilă iniţierea.Pe marginea ei ne-am tavalit de râs de-a lungul anilor,privindu-ne feţele care numai pătrunse de importanţa momentului nu erau.
“Ce-ti doresc eu tie,dulce Românie” continea niste cuvinte atât de mari,incât nici eu,care adormeam plângând cu Cenaclul Flacăra,inca din perioada preşcolară, nu le-am putut pătrunde si integra.Din momentul recitarii pline de avant,totusi,a rămas cea de-a doua poză in care nu mai eram la fel de drăgălaşă,ca in grup,eram urâta de-a binelea , contrastând, întru câtva,cu buchetul de crizanteme din mâna.Imi pierdusem feminitatea,eram acum o luptatoare pentru patrie,un viitor soldat al ei.
Carevasăzică:miros de crizanteme,prajiturele(pricomigdale),vag imaginea mamei care ma ducea de mănă pe drumul spre şantier.Cenusiul si zgomotul halelor,copleşitoare,deprimante.Asta e tot ce mi-a rămas in amintire din ziua în care am devenit pionieri.Cu exceptia unui moment,pe care il vad in cele mai mici detalii,animat si colorat,chiar călduros,în acel noiembrie rece.Colegul mai mare cu un an trebuia sa indeplineasca ritualul trecerii mele la un alt statut,mult mai important.Ţinea cravata în faţa mea,ca pe o ofrandă.Apoi am văzut că mi-o tot dă pe la gură:
--Pup-o ,mă!i-am auzit glasul,intrigat de faptul că eu nu ştiu ce se face cu o cravată.