duminică, 26 aprilie 2015

Mă gândesc la nemurirea sufletului



"Uite, am întârziat zece minute. Asta pentru că mi-ai spus data trecută că vin prea devreme. Cum ai putut să-mi spui asta, când ştii că obiceiul meu, cu care m-am luptat atât, era să întârzii?!"

"........."

"Ai citit e-mailul?"

"Da, l-am citit, dar am vrut să vorbim aici, de-aia nu ţi-am răspuns. Despre ce diagnostic vorbeai, cel de acum zece ani? Crezi că mai eşti aceeaşi?"

"M-am schimbat, da' nu cine-ştie-ce."

"Nu ştiu ce ţi-au scris ei acolo."

"Care ei, că am vorbit doar cu tine?"

"Eu nu aveam dreptul să pun diagnostice. Mie îmi trimiteau pacienţii la psihoterapie."

"Imposibil să nu te fi întrebat şi pe tine. În afară de tine, nu am mai vorbit decât o singură dată cu nebuna aia de colegă a ta psihiatră, tânără."

"Care, că erau mai multe? Erau medici rezidenţi."

"Aia înaltă, blondă. A fost o discuţie memorabilă. Eu plângeam de nu mai puteam, mai apărea în decor vreun lucrător de la spital, mai băga capul un pacient...Parcă nici nu eram în cabinet. A, îmi amintesc! Vorbea cu una în timpul ăsta, nu mai ştiu cine era, în orice caz, despre treburi gospodăreşti, un covor, ceva. Mi-a zis c-am înnebunit, ce dracu' caut la spital, să nu mai spun la nimeni. Mi-a plăcut aşa, a fost ca un duş rece. Mi-a zis să nu mă mai războiesc atâta cu mine şi cu lumea şi să mă uit în jur, să mă compar cu ceilalţi, c-o să mă simt mult mai bine, sînt alţii  mai varză."

"Au pus un diagnostic care să le permită să te interneze ambulatoriu, să-ţi facă mai multe analize. Dar tu crezi ce-ai citit pe internet, te regăseşti în descrierea de acolo?"

"Cum să mă regăsesc? Eu n-am avut niciodată amnezie."

"Da. Problemele tale sunt din sfera anxietăţii, obsesii, compulsii."

"Exact. Dar nimeni nu mi-a explicat ce e cu diagnosticul ăsta. Mi-ai spus că nu contează. M-a preocupat destul de mult, am scris şi o poezie. Mi-a fost teamă să mă documentez, că poate n-o să  înţeleg cum trebuie."

"Cum de te-ai gândit să citeşti acum?"

"Voiam să scriu despre asta. Ultimele noastre discuţii m-au terminat. Ai călcat în picioare tot ce conta pentru mine. Am venit la tine şi am ales psihanaliza pentru că Irina Holdevici îmi spunea cu ce culori să mă îmbrac, cum să-mi fac părul şi despre ce să scriu. Şi nici  nu aveam o părere prea bună despre terapia comportamentală. Dar ea, cu toate că ne-am întâlnit de vreo trei ori, ştia mai bine decât tine ce-i cu mine şi ce nevoi am. Nu mi se pare ok să vin la un psihanalist şi să-mi vorbească despre nemurirea sufletului. Freud s-ar răsuci în mormânt. Sunt impresii, gânduri, pe care le are fiecare, dar nu te apuci să le spui în gura mare, mai ales pacienţilor. Le spui unui prieten la o cafea, dar eu nu am venit aici la un prieten. Şi ce-a fost chestia aia cu bunică-mea, că nu m-a ajutat prea mult să trec peste moartea ei fiindcă nu era o persoană spirituală?"

"Am vrut să aflu care erau concepţiile tale şi ale celor din familie."

"Puteai să mă întrebi pur şi simplu. Tu ai făcut o afirmaţie. Şi broşura aia dubioasă despre religia Bahmu sau cum îi zice. ( http://www.bahai.org.ro/) Am vrut să ţi-o aduc înapoi, pentru că eu n-am ce să fac cu ea, o arunc. Dar îmi era frică să nu fiu pedepsită, ca atunci când am dus câinele de acasă, în braţe, cu cea mai mare grijă, când de fapt, l-aş fi lăsat fix în faţa blocului. Şi p-asta aş fi făcut-o bucăţele şi aş fi aruncat-o la coş. Am pus-o într-o punguţă, să nu cumva să se şifoneze în geantă, dar am uitat-o. Seamănă cu broşurile  de la Martorii lui Iehova, din copilărie, numai că alea măcar aveau puţină fantezie, Edenul ăla cu oameni corect desenaţi şi coloraţi, înconjuraţi de plante exotice şi de fiare fioroase îmblânzite. (n.e. fir-aţi ai dracului, cum vreţi voi să ne castraţi pe toţi!)"

"Se vede că nu ai citit cu atenţie ce scrie acolo."

"Nu am citit şi nici nu am de gând. Mă mai liniştisem şi eu când am plecat atunci de la tine. Eram cu alea în braţe şi simţeam o prevestire sumbră, dar zic, hai să citesc puţin, că n-o fi moarte de om. M-a dat peste cap."

"Pentru că erau de la mine."

Nu neapărat. Şi chestiile alea, pe post de axiome: „sufletul e nemuritor” şi „în lumea asta ne pregătim pentru lumea cealaltă”. Românul spune că nu s-a întors nimeni de acolo. Dar poate eşti tu acela. Vreau să aud cum e, poate ai avut o revelaţie. E adevărată faza cu sufletul care se învârte patruzeci de zile în jurul casei până pleacă?"

"Nu e nimic de genul ăsta, e mai degrabă o concluzie logică, filozofică. Nu cred în ceva ce nu poate fi demonstrat ştiinţific. Dar mai bine să ai tu propria viziune, propriile convingeri, că altfel, ţi le dau eu pe-ale mele."  

"Stai liniştit, că am şi eu destulă viziune, dar singura mea convingere e că trebuie să laşi oamenii să creadă în ce vor. 
Toate femeile cu care am avut de-a face la înmormântarea lui taică-miu şi a bunicii mi-au spus despre cum o să te bântuiască mortul dacă nu dai de pomană doişpe  farfurii cu doişpe căni, despre cum o să se chinuie el dacă i-au plăcut lucrurile pe care şi le-a achiziţionat, despre batistuţe care trebuie legate şi dezlegate şi lumânări de aprins, şi bani de dat la preot, şi sticlă de vin cu cozonac. Nu m-a iertat niciuna: femei de la ţară, artiste, intelectuale, indiferent. După ce că eşti terminat după un eveniment din ăsta, mai vin şi binevoitoarele să-ţi împărtăşească din înţelepciunea lor. Aoleo, cât sînt de nebune femeile!"

"Poate nu i-ai auzit pe bărbaţi."

"Am auzit şi destui bărbaţi, le au şi ei pe-ale lor, da' nu sînt chiar aşa."