sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Postare de toamnă

Am terminat de citit şi ultima pagină din „Henderson, regele ploii”. M-am regăsit în tipul acela  gras şi bărbos, crescător de porci, agresiv şi agonic, tandru şi copilăros, aflat în căutarea sensului vieţii. Oricând dispusă să cred ce spune, să cred în prezenţa lui.
„Lumea literaturii, cea mai bună dintre lumi”, spunea undeva Simona Popescu. N-am iubit personajul din „Exuvii”, l-am invidiat, aş fi vrut să fie al meu. Pe Simona Popescu n-ai cum să n-o iubeşti.
Am trecut pe lângă Bărbulescu. Nu m-am uitat la el. Mă mai urăşte măcar oare?
Am plâns agonic pe o străduţă dintre blocuri. Am căutat un loc pustiu unde să piş ochii, printre boscheţi. Dar tot era cineva la o fereastră, şi, cel mai probabil, se uita la mine. Am ajuns prea târziu pentru interviul pe care voiam să-l fac. Avusesem o noapte de insomnie şi valeriană. Am dormit până pe la zece şi apoi n-am ştiut ce să fac mai repede: machiaj anticearcăn, vaccin antigripal, reparat aparat foto. Eram acolo la 2 pm, nu ştiam că va fi prea târziu. Poate peste două săptămâni. Inacceptabil.
Fotografii prin cimitirul răscolit de primărie. Conducte mari de plastic care să-l împânzească pentru înlocuirea cişmelelor şi drenarea apelor din sol. Foarte mulţi corbi aşezaţi pe cruci. Miros vag de morţi şi lumină de toamnă caldă.  Bunici şi străbunici, unchi şi mătuşi, parcă îi aud vorbind tare şi râzând, ca în mahala, unde s-au născut şi au trăit.
Bunicul s-ar fi bucurat că m-am dus la protest. A fost şi el cu bunică-mea în Piaţa Universităţii, în ’90. Tatăl lui a stat douăzeci de ani în puşcărie. Îi găsiseră îngropată în curte o scrisoare ce trebuia să ajungă la regele Mihai. Vasile Marinescu, ai lui îi ziceau Papi. A mai trăit câţiva ani după aceea. S-a recăsătorit, că străbunică-mea nu-l mai aşteptase. Îi fusese luată şi casa.
Mihaela zice că dacă iese Ponta se gândeşte serios să plece. Dar eu unde să plec? Când mi-a zis unul mai demult să mă duc cu el în America, să-mi iau job de garderobieră şi apoi, poate, o să predau ca suplinitoare, am plâns. Nu de jobul de garderobieră, care mi se pare de vis, ci de limba română. Mai sunt şi cei câţiva oameni pe care-i iubesc, dar nu mă gândeam la ei. De fapt, sunt mulţi. Mulţi nu mă ştiu sau nu-i interesează. Aş vrea să dau un party cu toţi. Să spunem, dacă iese Ponta, măcar ne avem unii pe alţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu