sâmbătă, 3 septembrie 2011

Hai să lăsăm poezia!(ars poetica)

Întotdeauna mi-am spus
Că nu am scris şi nu voi scrie poezii,
Chiar dacă până şi femeia de serviciu
Mi-a mărturisit astăzi
Că în liceu ea scria poezii.
Dar dacă nu le-a dat spre publicare...
Şi prietenele mele din copilărie,
Şi băieţii întâlniţi prin anunţuri matrimoniale,
Şi colegii de la facultatea de psihologie,
Şi colegele învăţătoare,
Bloggerii cu licenţă în drept sau automatică,
Până şi elevii din ciclul primar-
Toţi în jurul meu scriau poezii.

Cu toate astea eu mi-am zis
(cu o ură ne-mpăcată):
Să lăsăm poezia în seama
Lui Marius Aldea,Simonei Popescu(care este ea însăşi poezie),Aidei H.(colega de bancă de la cursul de poetici onirice),lui Iulian Tănase,lui Mitoş Micleuşanu(cu un semn de întrebare aici)
Şi mai ştiu eu în seama căror altora!

Mai ales că poezia îţi poate da peste cap ritmul nictemeral.

duminică, 24 iulie 2011

Impresii despre "Poker"

O carte despre viaţă,despre sinceritate,despre curaj si independenţă…Opreşte-te!Nu ţi-a cerut nimeni să faci o recenzie a cărţii.E desuet sau prea feminin să vorbesc mereu despre mine,să raportez totul la mine?
De curând am fost intrigată de un comentariu cu pretenţie de epitaf aşezat pe coperta unei cărţi de care m-am îndrăgostit,romanul lui Kurt Vonnegut,Slaughterhouse Five: “O carte hazlie pe care,citind-o,nu-ţi poţi îngădui să râzi,o carte tristă care nu-ţi stoarce lacrimi,un basm plasat într-un abator.”Dar de când îmi spui tu mie,cucoană sau nenicule(nu este precizat autorul citatului,ci doar revista de unde a fost extras,Life Magazine)când să plâng şi când să râd?!Asta-i chiar culmea!
De aceea mă încăpăţânez să vorbesc la persoana întâi,oricât de lipsit de imaginaţie şi agresivitate(căci iţi trebuie agresivitate să răzbeşti în viaţă) mi s-ar părea.Aşa…
Romanul ăsta,al lui Bogdan Coşa(e frumos,al dracu'!L-am întâlnit la lansare şi am stat la rând la autografe!)m-a umilit.E ca o palmă dată de un prieten,ca să citez,din memorie,o replică.Sper să n-o uit uşor.L-am citit cu plăcere,mai vreau!Ziceam că m-a umilit .Pentru că mi-a amintit că în afară de cai verzi pe pereţi,de dileme nevrotice şi mai ştiu eu ce “trip-uri”de-ale mele ,există o luptă pentru existenţă care se câştigă cu bani.E multă viaţă acolo ,care m-a făcut să mă simt în afara vieţii.Poate eu am rămas închisă în dulap(cei care vor citi cartea vor înţelege referinţa aceasta) din adolescenţă,cu scurte iluzii că m-am vindecat.But I intend to get the fuck out!