Mi-am amintit de Michael,persoana despre care s-a vorbit atat de mult in ultimul timp.Dar trebuie sa spun asta,chiar daca e poate un fenomen binecunoscut si observatia poate deveni banala: e vorba de transformarea personalitatii cuiva,foarte evidenta la el,prin arta,mai exact prin dans.
Un personaj catalogat drept imatur,infantil,cu adevarat copil in relatia cu adultii.Nu stiu daca a mai existat un astfel de star.(De fapt,am fost la fel de uimita de timiditatea lui Pavel Stratan in interviuri)Mi se pare fascinant cum se transforma in barbatul care poate sa invinga orice adversar atunci cand danseaza.Are atitudinea,gesturile,privirea unui astfel de om.
Bineinteles ca ma face sa ma gandesc la mine,principalul termen de comparatie in toate.Pot fi oricine cand dansez:femeia fatala si voluptoasa, barbatul care rupe tot,pot sa uit de complexe,de singuratate,de timiditate,de punctul de vedere al celorlalti,doar pentru ca canta muzica.Toate personajele dinlauntrul meu au nevoie de muzica pentru a iesi din mine precum Aladin din lampa fermecata.
Altfel nu pot sa ma prefac,nu pot sa mimez ceva ce mi-as dori sa simt.
Ma revad la un (foarte scurt) curs de actorie si-mi amintesc cat de strident si neautentic mi-a sunat vocea cand mi s-a cerut,pe neasteptate,sa rostesc o replica.A fost la fel de penibil ca atunci cand,practicand de ceva timp,inutil de mult,arte martiale,am luat-o la sanatoasa prin sala cand adversarul de kumite,ce-mi era prietena,de altfel,s-a repezit, in scheme, spre mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu