Decembrie.Eram la scoala, in clasa, cand am primit un telefon de la el, de pe un numar necunoscut.”Nu recunosti vocea de la capatul firului?!”Asa unic si irepetabil cum ii aratasem chiar eu ca ar fi,ii venea greu sa accepte ca i-as putea vreodata confunda glasul.
Voia acum,dupa 2 luni de disperata asteptare,sa-mi multumeasca pentru acea seara frumoasa,daca nu cumva „minunata”.Atat,cred.”Ne vom vedea intr-o zi cu soare!”.Suna pentru mine atat de luminos,precum luminita de la capatul tunelului.
Il visasem in somnul trist dintr-o noapte petrecuta alaturi de celalalt,inlocuitorul.Avusesem grija sa il avertizez pe acesta din urma:”Nu-ti pot oferi ceea ce cauti,sunt indragostita de un altul”.Dupa sex,trebuia sa pastram distanta regulamentara.Cica asa era el in general,in cuplu.De Revelion isi facuse planuri ce ma excludeau,cumva firesc.
Asa ca m-am simtit libera sa-l caut pe El,cel dintai.Fusesem,pentru a doua oara,intr-o dilema ,din cauza lui.
Cumpana dintre ani...Momentul bilantului...
Am plecat devreme de acasa,pentru ca ii promisesem:”Te voi astepta!”M-am plimbat vreun sfert de ora pe peronul de metrou de la Universitatii.La 1 fix am urcat.Ma astepta la iesire.”Si eu am venit mai devreme,dar nu te-am vazut!”Adica el fusese tot acolo unde fusesem si eu,in acelasi timp,numai ca „eu” nu fusesem.Mai c-ar fi trebuit sa-mi cer scuze.
Dar m-a sarutat si m-a luat de mana.Incredibil!Mi se oferea o noua sansa,iar eu trebuia sa tin cu dintii de ea.
Am intrat intr-o cafenea vizavi de Universitate.Visam la un vin fiert,dar mi-a spus ca prima carciuma era prea departe(la cateva strazi).Si vinul ar fi fost,pana la urma,tot pentru el,in cinstea lui.
Stateam fata in fata-pozitie de confruntare,in limbajul trupului.Chiar daca nu stiam,am resimtit asta.Si apoi,luasem doar un capuccino.Lupta era inegala.Mi-a vorbit,amical,de planurile mai indepartate sau mai apropiate.Urma sa scoata un album de muzica buna,cu artisti de seama.Plecase de la revista unde scria despre muzică,dar avea in minte un proiect asemanator,al carui coordonator urma sa fie,mai ales ca stia multi oameni importanti.Oricum ar fi fost,tot un gigant ramanea pentru mine.Cat despre seara aceasta,avea sa o petreaca alaturi de artisti de teapa lui si mi-a dat cateva nume rasunatoare din lumea folk-ului.Dar cel mai strident mi-a sunat numele unei cantautoare,pe care,intalnind-o pe net alaturi de el,o identificasem cu fosta iubita de care imi vorbise in perioada noastra „de inceput”.
Urmam eu la apel.Despre prezent:”Ce-ti fac elevii?” „Bine,mai ales ca de acum voi avea mai mult timp pentru ei.” Planuri de viitor:”Nu-ti zic ,ca poate nu se mai implinesc!”Unde-ti petreci noaptea dintre ani?” „Cu Mihaela,prietena mea,o stii.Singura,de altfel.La ea la serviciu.Pune filme porno pe net,cu asta se ocupa”De aici,atmosfera s-a mai inviorat putin.Dar nu pentru mult timp.As fi vrut sa vorbesc despre noi,despre dragostea mea,despre durere,singuratate si alte fenomene naturale,banale chiar,cauzate de spatele lui intors timp de 2 luni.Dar simteam ca nu e locul pentru reprosuri.Si atunci,nu am putut spune nimic.Ar fi trebuit sa gasesc ceva inteligent,fermecator si in acelasi timp inofensiv,dar nu mi-a trecut nimic prin minte.
In compensatie,el a inceput sa vorbeasca singur sau,in oric caz,nu cu mine.Langa noi era un grup de straini care,din cate am reusit sa percep,vorbeau engleza.Am avut impresia stranie ca schimba cu ei priviri si chiar vorbe,spunandu-le ca abia asteapta sa se termine aceasta intalnire plictisitoare.
Simtind cum iarasi imi scapa ca printre degete,am venit cu o solutie salvatoare pentru iesirea din criza de comunicare dintre noi.Chiar daca din nou trantita la podea,in timpul numaratorii finale,chiar inainte de Knock-out , am reusit sa ma ridic.”Vreau sa ne plimbam putin,te rog!” A spus ca avea drum spre Calea Victoriei si ca il puteam insoti. Simteam ca aceasta plimbare va face diferenta.
Si, intr-adevar,odata ajunsi unul langa celalalt,umar la umar,sold langa sold,lucrurile s-au schimbat.Ca un miracol,inca ma tinea de mana.Si tot ca un miracol,am inceput sa alergam pe pista care era Calea Victoriei,pana cand,imperceptibil,dar sigur,am inceput sa ne inaltam usor si sa plutim.
Ne-am oprit la bancomat acoperit,timp in care el a scos niste bani ,iar eu mi-am asezat caciula gen sapca ,oglindindu-ma in geamul micii incaperi.El nu purta niciodata caciula,mi-a marturisit,iar mie imi fusese jena sa mi-o pun pur si simplu pe cap,fara a urmari apoi efectul estetic al acestui gest menit sa ma ajute in lupta de supravietuire.
S-a intors si m-a sarutat brusc,parca ar fi vrut sa-si infiga mana in parul meu,sa ma lipeasca de geamul ala si sa-mi dea jos hainele.I-am raspuns surprinsa si oarecum nepregatita.Dar a durat cat un traznet care s-a scurs apoi in pamant.Ne-am continuat zborul pe Ana Ipatescu,legandu-ne cand de cladirea ANI,frumoasa ca integritatea insasi,cand de poznasii mosi craciuni ce invadasera peretii impunatoarelor case boieresti renovate .In treacat,mi-a vorbit de cum avea sa decurga mai departe ziua lui,intrebat fiind,nu din proprie initiativa.Urma sa se intalneasca cu Robert si mama lui,apoi sa mearga acasa,sa se ferchezuiasca pentru a-si intalni prietenii la sarbatoarea ultimei zile din an si a noului inceput.Nimic interesant,nimic deosebit.Stai putin!Reward!Cine e Robert?Robert si mama lui!
„Hello!Ti-am mai spus!Ti-am arata si poze!Esti cu capu’?Cum de nu-ti aduci aminte?!”Prima intrebare nu fusese explicita,dar reiesea din nedumerirea cu care mi-o pusese pe ultima.
„Nu mi-ai spus niciodata,cred ca ma confunzi.Iti garantez ca mi-as fi amintit.”Dar deja in mintea mea increderea in propria memorie incepuse sa se surpe.
„Ai sa mergi acasa astazi dupa-masa si,cu un ceai in fata,vei medita la conceptul de „Robert”,imi palnificase astfel ziua pe care,din motive pur intamplatoare,dar imuabile,nu putea sa mi-o ofere mie.
Dar asta nu conta,caci eram inca de mana si inca zburam deasupra pestritului Bucuresti si a iernii ce se pregatea de suprema sarbatoare:aceea a inceputului si a sperantei.Ii si spusesem:”Pentru mine,Anul Nou deja a inceput!”Astfel ca nu avea nicio importanta ca in aceasta zi eu voi sta singura,cu un ceai in fata,meditand la conceptul de „Robert”,iar el va fi cu amicii lui.Era doar un prag de cateva ore,o seara ca oricare alta,pana cand il voi regasi din nou si ne vom continua zborul.Invatasem acum ca trebuie sa fiu rabdatoare,caci voi fi rasplatita.
Ajunsesem in Romana.M-a intrebat daca cobor la metrou.Fara sa estimez consecintele unei astfel de decizii,i-am raspuns ca din cauza crizei voi lua autobuzul,caci sunt abonata fidela a RATB.
Asteptam sarutul de „La revedere!” si „La multi ani!”.Intre timp avusesem ocazia nesperata de a ma razbuna,semnalandu-i un cos pe gat.Credeam ca-si va aminti de acea dimineata in care ,examinandu-mi fata,remarcase un cos,ca si cand toate rautatile de pana atunci nu fusesera suficiente.Aveam un trecut impreuna,credeam ca va fi amuzat de replica peste timp.In plus,se confirma,daca mai era nevoie,ca suntem la fel !
Urcasem in 226 jubiland.Ma gandeam ca acesta putea sa devina preludiul unei nemuritoare povesti de iubire.In sfarsit,dupa o meritorie asteptare,dupa sacrificii si lacrimi... Ofrandele fusesera depuse in templul zeitei amorului(trebuie ca exista si asa ceva).
Imbatata de gandul ca,uite ,ce schimb istet de replici fusese intre noi,ce bine ne simtisem,aproape ca doi copii la calusei !,ajunsesem acasa,in neagra singuratate a lui 31 decembrie, ce incepuse sa se lumineze a speranta.Nici bine nu-mi dadusem jos fularul cel lung si colorat ca ma trezi din visare sunetul unui mesaj pe telefonul mobil:”Se pare ca nu v-a facut placere compania mea.Va doresc un 2009 mai inspirat”
Nu puteam sa-mi revin.Nu voiam sa cred.M-am repezit la telefon.Abia mi-a raspuns ca s-a si intrerupt:”Ce-i cu vorbele alea?Nu te inteleg!Te rog,stii cat insemni pentru mine”.Un telefon inchis in nas a fost ultimul semn de la el pe anul acela.
Departe pentru totdeauna ,acum,de obiectul idolatriei mele,ii mai caut totusi destul de des numele pe google.L-am regasit pe Hi5 in cel putin 45 de fotografii,care mai de care menita sa ne incinga imaginatia dornica de romantism.Si nu erau deloc putine reactiile aproape isterizate de dorinta.Am simtit,poate abia atunci,dimensiunile crudei competitii care ma eliminase atat de rapid,fara drept de apel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu